RObotzi.S01.Ep11.Psihic


RObotzi – Psihic – Sezonul 1 – Episodul 11

F.O.C.A. își face apariția cu o carte imensă de psihologie și îl hipnotizează pe MO, care ajunge într-un loc întunecat al minții sale. MO întâlnește o creatură monstruoasă, de la care primește o savarină, cu toate că F.O.C.A. l-a avertizat să nu cedeze tentațiilor. Apoi, în loc să treacă prin lumina verde așa cum ar fi trebuit, el trece prin cea roșie și ajunge în compania dublului său demonic, care, după cum s-ar crede, era cât pe ce să-l taie cu cuțitul. Când își revine din transă, MO îl urmărește pe F.O.C.A. cu un cuțit, având de gând să-l taie. Astfel, finalul rămâne deschis.

2 Comments

Add Comment